Ciuperci care mănâncă plastic?

În fiecare an, 8 milioane de tone de plastic ajung în oceane și această cifră s-ar putea mări de 10 ori dacă nu se întreprind acțiuni concrete de reducere și reciclare a plasticului. Este o perspectivă sumbră, iar efectele poluării sunt deja vizibile o dată cu fenomenele meteo neobișnuite.

Însă avem vești bune de la cercetătorii din cadrul Institutului de Botanică al Academiei chineze de științe Kunming. Aceștia au descoperit o ciupercă ce poate rezolva (măcar o parte) prin problema plasticului la nivel mondial. Ciuperca este capabilă să mănânce plasticul în câteva săptămâni, plastic ce altfel ar persista în natură timp de câțiva zeci de ani.

Aspergillus tubingensis este denumirea sa și se găsește de obicei pe sol, iar studiul a dovedit că ea poate prospera și pe suprafețe plastice. Secretă enzime care sparg legăturile dintre moleculele individuale și apoi își folosește miceliul pentru a le separa complet. Cercetătorii au descoperit această ciupercă pe un gunoi umed în Islamabad, Pakistan.

Aspergillus tubingensis

Se consideră că există o mulțime de ciuperci cu proprietăți folositoare despre care încă nu cunoaștem multe lucruri, dar din cauza defrișărilor masive și altor activități umane ce distrug habitate, s-ar putea să nu cunoaștem niciodată astfel de specii.

Deși această descoperire pare surprinzătoare, ea vine pe fondul unor cercetări constante pe această temă: a descoperirii de organisme sau microorganisme ce pot descompune plasticul. Există deja dovezi a unor viermi ce pot mânca și ei plastic, dar și a unor bacterii ce pot descompune principalul element din plastic -polietilenă tereftalată, în aproximativ șase săptămâni.

Deși încă nu este clar cum se poate folosi ceea ce descompun aceste organisme, este un pas înainte spre a reduce cantitatea de plastic existentă în natură. Doar uitați-vă în jurul vostru în acest moment și numărați câte obiecte sunt fabricate din plastic.

De aceea, luați în serios, data viitoare la cumpărături dacă aveți nevoie de acea pungă de plastic!


Aplicația Taraba Virtuală te ajută să găsești ingrediente sănătoase de la producătorii locali din zona ta, scurtând lanțul de distribuție și contribuind la un mediu mai curat!
#meetthelocals și amintește-ți de gustul din copilărie sau încearcă produse surprinzătoare!
Disponibilă pe Android și IOS

Surse: [1], [2], [3]

Reclame